Adrian Minune (47 de ani) a declarat recent că se va retrage din industria muzicală. Manelistul a menționat data când va susține ultimul său concert care va fi gratuit pentru fanii săi. Care sunt motivele pentru care Adrian Copilul Minune nu va mai cânta.
Unul dintre cei mai vechi și apreciați maneliști de la noi din țară, Adrian Minune, și-a anunțat retragerea din muzică. Adrian Simionescu a declarat că în anul 2024 va avea ultimul său concert, pe un stadion, iar intrarea va fi gratuită.
Adrian Copilul Minune a declarat, în cadrul unei emisiuni TV, că își dorește ca peste doi ani să se retragă din industria muzicală, deoarece consideră că mai are 10-15 ani de trăit, iar el vrea să petreacă mai mult timp cu familia sa.
”În 2024, o să-mi fac retragerea. Pentru că mai am de trăit 10-15 ani și vreau să mă bucur și eu de familia mea, de tot ce mă înconjoară. Nu mai cânt. Probabil o să fac două spectacole pe an, pentru că menirea mea este să fiu lăutar.
O să-mi fac retragerea pe un stadion, gratis, bineînțeles. Apoi, o să fac două spectacole, pentru că menirea mea este să cânt. Dacă nu cânt, nu știu să fac altceva. Împlinesc 50 de ani și nu vreau să mă treacă nepoata strada. Vreau să mă bucur și eu, să-mi gătească nevastă-mea”, a mărturisit Adi Minune, în timpul emisiunii.
Mai mult, manelistul a spus că va avea două concerte pe an, doar atât, pentru că el doar asta știe să facă, să fie lăutar. Adrian Simionescu a spus că nu vrea să ajungă atât de rău, încât să îl treacă strada nepoata lui. Vrea să se bucure de familie, să petreacă timp și cu soția lui. Așadar, începând cu anul 2024, Adi Copilul Minune nu va mai participa la evenimente private, la nunți sau la botezuri.
”Noi cântăm și când sunt oamenii trezi și când sunt beți. Și nu mai accept ca niște copii să mă împingă sau să vorbească anapoda. Cu toate că eu sunt o slugă de lux a copiilor mei, dar doar a copiilor mei. Într-un timp, mai obosim și noi”, a mai spus cântărețul, la Antena Stars.
VEZI ȘI: CE A FĂCUT ADRIAN MINUNE DUPĂ CE A FOST JEFUIT: „DACĂ VOIAM SĂ TE BAG LA PUȘCĂRIE..”